Istorie

Din istoricul comunei Săvârșin cunoaștem foarte puțin, întrucât, în timpul răscoalei lui Horea, în 1784, au fost distruse arhivele parohiei ortodoxe române cât și cele ale domeniului Forray.

          Data înființării comunei Săvârșin este necunoscută. În timpurile vechi comuna nu se găsea pe locul unde se găsește astăzi, ci în locul din țarină numit "Pustolnica", iar numele nu era Săvârșin, ci Hadă.

          Locuitorii Hadei au fost mutați - nu se știe când - pe amplasamentul actual al comunei, probabil ca muncitori pe moșia vreunui nobil. Diverse denumiri sunt atestate documentar după cum urmează: în anul 1479 sub numele de ZAWASIM, ZAWASYN, în anul 1708 este menționat sub denumirea de OPPIDUM, în anul 1743 SOBOSSIN, iar în anul 1851 SOBORSZIN și SOBORSIN. Numele ar putea proveni de la SO = sare, BOR = vin, SZIN = șopron (în limba maghiară) - posibil, deoarece se cunoaște existența pe locul comunei de azi, a unui șopron pentru depozitarea sării și a vinului. Sarea și lemnul se transportau cu plutele, Săvârșinul fiind un punct important de trecere al Mureșului.

          Așezările de pe malul drept al Mureșului nu par să fi fost ferite de pustiirile tătarilor din 1241 și 1288. Legenda spune că oastea unui principe din Ardeal a nimicit o ceată de tătari din armata otomană, prin secolele XVI-XVII. Satul liber Ohaba și Ohabița din zona actualului Săvârșin, este poment documentar în secolele XIV-XV. În secolul al XVI-lea este cunoscut un voievodat al Hălălișului, având obligații militare față de cetatea Oradiei. Mai târziu, satele acestui voievodat au aparținut cetății Șoimoș, care era din 1446 în stăpânirea lui Iancu de Hunedoara. După victoria otomană de la Mohacs (1526), voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya intra în posesia domeniilor Șoimoș - Lipova. Războaiele austro-turce nu au afectat vetrele sătești din această zonă. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, granița dintre cele două imperii tinde să se fixeze pe Mureșul inferior. Dar nu prea multă vreme, căci pacea de la Karlovitz (1699) avea să fie urmată de pacea de la Passarovitz (1718), când granița va fi  mutată la Dunăre. Această graniță a fost considerată nesigură și coloniștii militari aduși de austrieci de-a lungul malului nordic al Mureșului vor rămâne câteva decenii pe aceste locuri. Comuna Ohaba a devenit comună grănicerească și abia în 1744 împărăția a dispus desfințarea ei.

          Din datele existente, rezultă ă în secolul al XVIII-lea Maria Tereza (Împărăteasa Austriei între 1740 și 1780) a donat Săvârșinului împreună cu Hălălișul, Troașul, Temeșeștiul și Cuiașul, familiei Edelschpacher. Prin căsătorii succesive, proprietatea Săvârșin, s-a transmis familiilor Forray, Nadasdy și Hunyady.

          Datele privind locuitorii zonei, la fel ca și cele privind istoricul, sunt în număr redus și relativ recente. În 1715, cei 167 de locuitori erau cu toții români, după limbă. În anul 1900, din cei 1707 locuitori, 1196 sunt români, iar ceilalți sunt maghiari, germani și evrei.

          Ocupațiile locuitorilor, încă din vechime, au fost păstoritul și agricultura. Pe lângă acestea mai erau și plutăritul cu lemne sau cu sare. Plutele au fost văzute până în anul 1850 pe râul Mureș.

          În anul 1784 iobagii s-au răsculat împotriva domniei Forray, iar bisericuța de lemn de la Troaș avea să fie martora istorică a întâmplărilor tragice ce se vor petrece.

          Iobăgimea răsculată din parțile Zamului, Petrișului, Ilteului, după ce au prădat și dat foc curților domnești, din porunca lui Horea, de "a prăda și ucide pe unguri", împinge răscoala în Comitatul Aradului.

          La Toc au dat foc curții domnești, arzând casa domnească, șopronul și crâșma.

          La Cuiaș au prădat crâșma domnească a familiei Forray.

          Ajunși la Săvârșin - 7 noiembrie 1784 - iobagii strigau la îndemnul lui Horea ca toți nobilii (maghiarii) sa fie nimiciți.

          Lupta țăranilor în opinci din zona istorică a Săvârșinului împotriva domnului de pământ (Andrei Forray), împotriva orânduirii feudale, va continua până la a doua etapă a răscoalei din 1848, când din nou curtea nobiliară din Săvârșin a fost prădată și nimicită prin foc, până în temelii.

          Anul 1918 la Săvârșin. Încă de la începutul secolului XIX, Aradul poate fi considerat ca un centru istoric important, politic, al românilor din Transilvania. Când în toamna anului 1918, imperiul austro-ungar se afla într-o fază de toatală dezagregare.

          Soldații și ofițeii reîntorși de pe front, organizați în gărzi naționale, duc în comunele de prin părțile Aradului flacăra unirii apropiate.

          Distanța relativ redusă care despărțea Săvârșinul de Arad, dar și eforturile de propovăduire a marilor idealuri de către preoți și învățători locali au făcut ca participarea satelor comunei Săvârșin la semnarea actului unirii să fie în număr mare și adânc conștientă.